Aer curat deȘa salvat: 33.805 t

January 2015 - Sinapseria

iarna grea4

Pe bicicletă, în 12 ţări, într-o singură zi

Posted by | Uncategorized | No Comments

Acum un an am ajuns pe bicicletă în 12 țări. În aceeași zi. Fără a trece de linia de centură a Bucureștiului. Şi fără a pierde ceva din amprentele culturale proprii acestora.

Într-una dintre zilele primelor luni de existență a Sinapseriei, un client fain ne-a întrebat dacă putem acoperi într-o singură zi 151 de adrese, pentru 300 de plicuri. Am acceptat. Aveam de livrat invitații de participare în cadrul unei conferințe. Printre destinatari, multe ambasade. Ora 11. Prima oprire. Ambasada Greciei. Întâmpinat cu retincență propedeutică de către jandarmii care păzeau clădirea, am legat bicicleta pe trotuarul de vis a vis. Sun la interfon şi sunt întâmpinat de o voce tărăgănat deranjată. ”Bună ziua, țe doriți?”. Spun cine sunt, ce este cu mine și ce am adus. Câteva secunde de tăcere indispusă, urmate de întrebarea ”Si aveți nevoie de țemnătură?”. Nu. ”Lăsați-o atunci în cuția posțală de lângă”. Și gata. Laţ plicurile în cutia posțală ți plec.

Următoarea oprire: Regatul Danemarcei. Interfon. Mi se răspunde prompt să intru. ”Cu tot cu bicicletă?” Cu tot cu. Sprijin bicla de treptele intrării principale. Dincolo de mândria gestului meu era vorba și despre un manifest, o confirmare a statului pe care Danemarca îl are pentru orice biciclist. Un fel de paradis al culturii ciclismului urban. Intru în clădire. Sunt întâmpinat cald de către un român. Îmi lăsa impresia că respira perfect aerul țării pe care o reprezenta în acel moment. Un costum bine pus la punct, tuns atent, alură atletică, o bunăvoință perfect echilibrată de discreție. Umor, căldură, nu îmi mai venea să plec. O fac fără tragere de inimă. Și mă opresc în dreptul casei de lângă ea.

Ambasada Croației. Sun și sunt invitat să intru cu bicicleta și pe teritoriul acestei țări. Nu apuc să fac decât câțiva pași că în pragul ușii apare un domn într-un costum care cădea ireproșabil. Mă întreabă degajat despre ce este vorba. Răspund în câteva cuvinte și îmi dă de înțeles că ah!, da, știa ce și cum. Ne salutăm relaxat și fac stânga împrejur.

Ambasada Austriei. Sunt primit și aici cu tot cu bicicletă. Se deschid mai multe porți de fieri. Urc într-un lift cu vedere la parcul Ioanid. Sunt întâmpinat de o doamnă locuită de un rafinament ascuțit nemțește. Ceva între agerime, disponibilitate și precizie creativă. Simt că îmi este tare dor de Viena.

Ies și pedalez către ambasada Belgiei. Poarta larg deschisă. Țipenie de om. Mă las atras de ușa acoperită de afișe a unei dependințe retrase, secretariatul. Înăuntru, o doamnă trecută de cincizeci de ani cu o alură flamandă. Cămașă albă, guler de dantelă peste care atârna un lanț de aur pe care era montată o cruce delicată. Totul înadrat de marginea unei veste negre. La primă vedere, multă austeritate. Dincolo de ea, iarăși, bunăvoință, politețe și un crâmpei bine temperat de căldură.

Ambasada Ungariei mi-a lăsat impresia unei citadele. Am intrat greu. Bicicleta nu a avut voie înăuntru. Am fost întâmpinat cu o uimire nedisimulată. Și rezolvat cât mai repede. Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii mi-a încălzit inima. Doar ce am fost văzut că vin pe o bicicletă cu geanta de curier în spate că am și fost întâmpinat. Nici nu a trebuit să intru. Au ieșit ei la mine cu aerul reîntâlnirii plăcute cu un amic. Ambasada Franței a fost dezamăgită de faptul că a fost abordată în engleză. A acceptat totuși, ușor bosumflată, să vorbim așa. Am lăsat plicurile în cutia poștală. Ambasada Italiei m-a primit în uniformă și conduri. Totul ferchezuit milimetric. Când i-am spus prin interfon că am o invitație pentru domnul ambasador, ofițerul de serviciu a luat poziția de drepți. Am fost invitat să intru. Aveam dreptate. Încă era crispat. Ambasada Spaniei era în mijlocul unei sieste cosmice pe care eu, cu elanul febril al mesagerului, tocmai o întrerupsesem. Era ora 14 și probabil că venise momentul mesei de prânz. Ambasada Germaniei. Aer imperial camuflat în tehnologie bavareză. Porți grele care se deschideau mai silențios decât tăcerea. Dincolo de ele, persoane foarte agreabile și perfect disponibile. Cred că am și glumit. Nu îmi este, totuși, prea clar. Ultima oprire a fost cea de la Ambasada Canadei. Orice s-ar zice, am fost primit pe rețetă anglo-saxonă. Disponibilitate și eficiență. Îmi pare rău pentru francofilie.

La finalul itinerariului am aflat destule. Aam revăzut cum locul locuiește omul. Amprenta culturală a unui spațiu se imprimă pe textura celor din interiorul său. De asemenea, că bicicleta este un fel foc în care se lămurește aurul sau arama. Atitudinea față de ea îți vorbește despre cât de închisă este societate în care ea își face apariția. Pentru că bicicleta este un fel de cetățean prin excelență al spațiului public. Adică acel spațiu al dialogului care presupune deschidere, abandonarea fricii de celălalt și disponobilitate. Concluzia ar fi că noi am mai avea multe să ne spunem.