Sunt puține moduri în care ai putea face mersul pe bicicletă mai bio decât este deja. Noi am găsit unul prin suprapunere cu o altă abordare bio: am încheiat un parteneriat cu prietenii de la Republica Bio, primul magazin online ce comercializează exclusiv produse certificate ecologic.
Abordarea lor a fost simplă: „Noi avem produse pentru oameni sănătoși. Vrem să le livrăm într-un mod sănătos”. Am acceptat fără să stăm pe gânduri pentru că am văzut că sunt de-ai noștri. Iată și varianta lor aici.
„Încă din momentul lansării magazinului ne-am dorit să promovăm doar produse certificate ecologic și să împărtășim românilor că oricine își poate permite un stil de viață ecologic. Parteneriatul cu Sinapseria nu face altceva decât să confirme filosofia noastră și iata că acum avem soluții ecologice de la sămânță până la client acasă. Oamenii sunt uneori reticenți în a cumpăra online pentru că poate au nevoie de produse imediat, sau vor să le consume cel mult în aceeași zi. Acum pot face acest lucru, pot să plaseze o comandă când sunt încă la birou, până în ora 14.00, iar când ajung acasă să o primească și să se bucure de o cină ecologică. Sau, pot comanda dimineața de la birou, iar în pauza de prânz pot primi coletul. Vrem să promovăm printre români un stil de viață care nu implică doar nutriția, dar și interesul în a găsi soluții creative pentru mai puțină poluare, mai puține mașini pe străzile Bucureștiului”, explică Ciprian Stancu, fondatorul Republica BIO.
Așa că dacă ești în București și ai nevoie repede de cele mai bune produse ecologice din oraș, apelează la ei și comanda va ajunge la tine cu viteză bionică.