
Sâmbătă, 9 noiembrie, am avut senzația că am fost puțin până în Brooklyn. Unii jură că au fost în Milano. Alții, în Barcelona. Eram cu toții în cadrul unui eveniment care aducea a Red Hook Crit. Cine nu știe despre ce este vorba se poarte rușina pedagogic și poate da o căutare pe net pentru a se lamuri. De dragul cursivității presupuse de narațiunea noastră vom spune că este vorba despre unul dintre cele mai atrăgătoare evenimente biciclistice ale zilelor noastre. Participă laolaltă profesioniști și amatori într-o întrecere de tip circuit. Predomina cultura urbană a mersului pe bicicletă și nu sentimentul unei competiții olimpice destinate doar unor sportivi care se antrenează de minimum 20 de ani pentru a câștiga aurul. Iar cel mai important detaliu este acela că se aleargă doar pe biciclete fixed gear. Pe scurt, pinion fix, nici o frână. Așa se face că în cadrul concursului s-au înscris 30 de oameni pe fixele lor de zburat. Printre ele, și două ale Sinapseriei. Cu toții, alături de cei 23 participanți din cadrul categoriei singlespeed, au scris istoria primei ediții a P-Track Criterium, excelent organizate de Marius Petrache.
PS: Alături cei care s-au bucurat de fiecare pedală dată în viteza spaimei de a nu o păți în vreuna dintre curbele circuitului a fost văzut și Eduard Grosu, câștigătorul ultimei ediții a Red Hook Crit-ului. Adică acel ceva care se mișca cel mai repede pe tot parcursul traseului. După cursă, vorbind cu el, i-am spus în glumă că sper să ne vedem și la anul. Că ne vom pregăti și că vom încerca să îl întrecem. Cu un zâmbet prompt ne-a răspuns că spersă să nu se întâmple acest lucru. Ne-a plăcut asta. Pentru că a spus-o cu acea candoare aproape uitată de a-ți onora orice adversar dând tot ce e mai bun din tine. Când Cinelli i-a propus să reprezinte echipa, alături de Neil Bezdek, în cadrul următorelor ediții ale RHC-ului, credem noi că a apreciat foarte mult și această calitate a lui Eduard.